„Nu vreau să mă vaiet... Toate soţiile de politicieni se plâng de faptul că soţii lor nu vin acasă, că timpul afectat familiei este din ce în ce mai puţin... Cunosc soţii foarte supărate pe chestia asta şi care suportă greu această situaţie. Eu m-am obişnuit, ştiind că orice om care munceşte cu adevărat şi în afaceri, şi în politică nu mai are timp pentru a sta cu familia."
Dana Năstase

În casa familiei Năstase am ajuns într-o sâmbătă. Ca într-o familie obişnuită, Dana Năstase şi cei doi copii erau acasă. Liderul PDSR avea întâlnire la partid, de unde promisese să revină cât poate de repede. Ca să nu stăm, că ne stă norocul, am început şueta cu certitudinea că, după mulţi de ani de căsnicie, o soţie de politician poate vorbi în locul soţului său. Mai ales dacă e vorba despre viaţa de familie.
„Suntem din ce în ce mai puţin timp împreună şi, ori de câte ori putem, încercăm să ne facem duminicile în familie. Dacă nu e duminică, atunci e vineri sau sâmbătă şi fugim până la casa noastră la ţară, la Cornu, lângă Câmpina. Avem acolo grădină şi livadă, am cumpărat şi două văcuţe şi aşa avem laptele nostru." Acest fel de duminică se constituie în multlăudata odihnă activă, pentru că Dana şi Adrian Năstase îşi îngrijesc, la cel mai propriu mod, grădina şi livada.
„Avem răsaduri de roşii, castraveţi, păstârnac, morcovi, ţelină, iar toamna facem proviziile de la noi din curte. E frumos şi... gustos. Nu ştiu cât de ieftin este, pentru că, la câtă muncă este, ai prefera să stai la o cafea sub un cireş înflorit, decât să te duci să legi roşii, să le sapi sau să le uzi. Am făcut şi ţuică - soţul meu este mare amator de ţuică de pere. Sigur, avem acolo şi vecini care ne ajută şi, spre surprinderea mea, sunt oameni extraordinar de gospodari şi de săritori, care ies afară, în curte, dacă la noi latră câinele sau sună alarma. Lucru care nu se întâmplă în Bucureşti, unde toată lumea se încuie bine şi nu interesează pe nimeni nimic de ceilalţi... În orice zi liberă pe care o avem, fugim acolo. În Bucureşti n-am unde să ies cu copiii şi cu soţul meu, pentru că este imposibil să te relaxezi cu atâta lume care-l opreşte să-i spună cât de bun sau cât de rău este. Asta nu e plimbare, iar la Snagov este cumplit şi va deveni, în scurt timp, un loc teribil de poluat." Dana Năstase îşi îndeplineşte cu brio menirea de liant al familiei, încercând să supli¬nească lipsa domnului Năstase şi să-şi ferească cei doi copii - Mihnea, de 7 ani, şi Andrei, de 14 ani - de poluarea morală a acestor ani. „Pentru mine, familia este tot ce contează. Nu mă interesează nici politica,
nici mondenităţile, vreau doar să am un soţ sănătos, pentru că avem copiii mici, vreau ca fiii mei să înveţe bine. Am încercat întotdeauna să creez un mediu de afecţiune între copii şi tată, pentru că aşa se ţine o familie. Ei sunt uniţi între ei şi îşi adoră tatăl, nu ştiu cum să facă să stea cât de cât cu el, să se joace şi să stea de vorbă cu Adrian." Adrian Năstase nu abdică de la principiile sale nici în ipostaza de tată, dar foloseşte şi el metoda clasică a pedepselor. Nu corporale, ci tot de principiu, dar care dau cele mai bune rezultate.
„Este extraordinar de sever pe anumite principii - minciuna, în special. Nu ridică tonul, nu-i atinge niciodată, dar îi pedepseşte unde ştie că îi doare mai tare: nu mai au voie la computer, la televizor, la prieteni, nu mai au voie să iasă din cameră, au mai multe pagini de citit, mai multe exerciţii la matematică." Toate acestea, în condiţiile în care copiii familiei Năstase îşi fac lecţiile singuri, fără altă supraveghere decât aceea a mamei lor. Mamă care nu se sfieşte să participe la şedinţele cu părinţii şi să impună copiilor lor un regim de viaţă egal cu al colegilor de şcoală.
„Eu şi Adrian n-am agreat niciodată ideea unui regim special pentru copiii mei. Au fost în tabere cu colegii lor şi au fost egali. Că n-au avut ce mânca, că au dormit pe scânduri, că n-a fost căldură sau că au avut aşternuturi ude, a fost pentru toţi la fel. Eu îi învăţ pe copiii mei tot timpul că poziţia socială şi starea materială sunt lucruri trecătoare. Nu ştii niciodată ce se întâmplă, dar ce ai în cap nu poate să-ţi ia nimeni, niciodată. Şi poţi s-o iei oricând de la început, dacă ai ce trebuie în sertarele tale. Dacă nu le ai, poţi să plângi, pentru că la 20-30 de ani nu mai stă nimeni de învăţat, începi altă viaţă, cu prietenii, însurători. De aceea, eu cred foarte mult în citit, în cultura copiilor noştri, în instruirea lor."
La capitolul „prietenii, însurători" şi ca mamă a doi băieţi, Dana Năstase îşi are de pe acum definite pretenţiile pentru viitoarele nurori. „Eu aş avea pretenţii morale de la oricine s-ar apropia de familia mea, chit că sunt mamă de fete sau de băieţi. Eu am investit moral şi mate¬rial foarte mult în educaţia copiilor mei şi mă voi uita foarte atent la partenera de viaţă. Dar nu voi impune eu: asta da, asta nu. Am învăţat de la tatăl meu - un om care, ca şi Adrian, a muncit foarte mult şi a stat multă vreme departe de copii, a fost ambasador în China. El nu spunea niciodată: nu-ţi dau voie, nu-mi place partenerul ăsta sau prietena asta. Întotdeauna spunea: uită-te bine, vezi, face aşa sau vorbeşte aşa, iar lucrul ăsta nu-i normal. Eu încerc să-i demonstrez lui Andrei, fiul meu cel mare, un tip extraordinar de darnic, şi material, şi moral, că nu toţi copiii sunt ca el şi că, de multe ori, nu primeşte de la ceilalţi ce aşteaptă el. Andrei, cum găseşte pe cineva, fie fată sau băiat, se dăruieşte cu totul prieteniei. Şi, pentru că, de multe ori, nu mă ascultă, îşi ia pedeapsa de la viaţă şi-mi pare tare rău pentru el, pentru că are o fire sensibilă." Şi tot în categoria fire sensibilă intră, în viziunea Danei Năstase, şi soţul. „Adrian este un om extraordinar de sensibil, nu găsesc cuvinte să-l descriu. Este darnic, e bun, nu e ranchiunos, nu ţine supărarea. Este un om foarte echilibrat şi acesta a fost unul dintre lucrurile care a ajutat familia şi m-a ajutat şi pe mine în anii aceştia, care au fost foarte grei. Este un tip atât de liniştit şi-mi dau seama de acest lucru după cum doarme. El, când vine acasă, după o oră, se decuplează total de ce-a fost. Eu nu pot să fac asta. Dacă am o supărare sau ceva care mă râcâie, cinci zile sunt bolnavă. De asta, mi-am creat un sistem de autoapărare, nu citesc ziare, nu mă interesează cine ce a făcut în viaţa politică sau particulară." Firi diferite, întâlnirea dintre Dana şi Adrian Năstase seamănă a predestinare. Şi, cu toată sensibilitatea domnului Năstase din povestea lor, reiese că liderul PDSR n-a făcut niciodată declaraţii sentimentale explicite.
„Cu soţul meu am fost colegă de facultate. El terminase Facultatea de Drept cu diplomă de merit şi avea voie să se înscrie la altă facultate fără admitere. A făcut astfel Sociologia la zi, cu scutire de frecvenţă. Noi ne vedeam în timpul sesiunilor. N-am fost prieteni în facultate, mai lua de la mine şi de la alţi colegi de-ai mei cursuri pentru examene. Intra la examene, stătea câteva minute, dădea o foaie şi ieşea cu 10, ne zăpăcise pe toţi. La prima sesiune, când l-am văzut prima dată, venise impecabil îmbrăcat, călcat, aranjat la dungă, era ca scos din cutie. I-am spus atunci colegei mele de bancă: «Uite, dacă m-aş mărita, pe ăsta l-aş lua». După zece ani ne-am căsătorit. Dar în aceşti zece ani fiecare a avut viaţa lui, ne-am întâlnit de trei-cinci ori pe stradă şi atât. Apoi, a venit la mine în vizită cu o prietenă, ne-am mai văzut în opt luni de patru ori şi mi-a spus într-o zi: «Uite, vin şi stau la tine». A stat o lună la mine, eu, două luni la el. În acest timp a plecat în Anglia, pentru cinci zile, şi de acolo mi-a adus primul cadou: un medalion cu un disc care se învârte şi apar nişte litere -
I LOVE YOU. Asta a fost toată declaraţia, pentru că domnul Năstase nu face declaraţii sentimentale. Ne plimbam iarna, el îmi spunea că vrea să aibă trei copii -mie mi s-a părut cam mult -, dar nu spunea că vrea să ne căsătorim. N-a spus niciodată nici «te iubesc», nici «vreau să ne căsătorim». Am stat aşa, tot timpul, ca pe o barcă. La un moment dat am avut o mică discuţie şi i-am spus: Adrian, dacă ai în intenţii un lucru serios, gândeşte-te că părinţii mei sunt în ţară acum şi eu nu ştiu când mai vin. El mi-a răspuns: «Da, m-am gândit şi eu, dar eu voiam în septembrie.» În loc să fie septembrie, a fost iulie şi miercuri, pentru că eu ştiu că ziua mea bună e miercurea. Ne-am dus la primărie miercuri, apoi, amândoi copiii s-au născut miercuri. " Politica i-a răpit lui Adrian Năstase plăcerea de a face piaţa, de a merge des la vânătoare - „unde, chiar dacă nu prinde nimic, e altceva, e mersul kilometri întregi pe jos, o ţuică şi un grătar cu prietenii, ieşirea în natură şi bucuria cu care se întoarce acasă, plin de noroi, obosit, dar fericit".
Acasă îl aşteaptă colecţiile sale - de tablouri, cărţi, arme, într-un cuvânt, colecţii de tot ceea ce e frumos şi îi place - soţia sa Dana, copiii -Mihnea şi Andrei - şi dorul pentru o duminică în familie. Chiar şi de politician.