În general, împrejurările în care s-au cunoscut sunt ştiute: erau pe culoarele Sociologiei bucureştene, el la a doua facultate - după ce fusese şef de promoţie la Drept. Văzându-l, Daniela - pe atunci Miculescu, fiica ambasadorului nostru în China - a exprimat o opinie clară: „Cu el m-aş mărita!..." Au mai schimbat cursuri, au mai vorbit, odată, la ea acasă i-a oferit baclavale făcute de bunica - fără a şti că sunt prăjiturile lui preferate (el a bănuit totuşi o „mică" premeditare) -mă rog, întâmplări obişnuite în viaţa unor oameni ale căror drumuri aveau pentru o vreme să se despartă. După 10 ani, o întâmplare episodică i-a readus faţă în faţă: au urmat un concert la Ateneu, câteva plimbări în oraş, la Pustnicu. „îmi spunea - rememorează doamna Năstase - că are 35 de ani, îşi doreşte o familie, copii... Nu-mi era prea clar despre ce era vorba." La rândul lui, mărturiseşte: „Am aflat atunci despre Daniela mai mult decât lăsa să se vadă o simplă privire. Am constatat că este o femeie inteligentă, cu o structură de personalitate bine articulată, că este un om cu care am multe trăsături comune, iar ceea ce ne desparte e de natură complementară". Plecat la Londra pentru scurt timp, i-a telefonat în fiecare zi şi i-a adus de acolo un medalion pe care, printr-o combinaţie, apărea scris „I love you". A urmat, într-o zi foarte călduroasă, ultima din luna iulie a anului 1975, căsătoria. Un drum parcurs cu tact, cu discreţie, cu seriozitate - adică exact elementele pe care aveau să le imprime vieţii lor de familie.
O zi ca oricare alta
„Viaţa politică, consideră Adrian Năstase, are printre alte costuri şi pe acela că îţi răpeşte mult din spaţiul de viaţă privată. Este de multe ori o reali¬tate pe care o percepi ca pe o agresiune: atenţia excesivă a presei, uneori atitudinea agresivă a unor adversari sau chiar curiozitatea publică pot provoca trăiri dificile membrilor unei familii cum e a mea. Am considerat că trebuie să ne apărăm de un astfel de stres şi, în principiu, la rândul meu am evitat să fiu un motiv de stres pentru familiile altor oameni politici. Nu pot să nu menţionez că fără soţia mea, fără ceilalţi membri ai familiei mele - împreună cu care am construit un fel de soli¬daritate care ne-a ocrotit de efectele dezagreabile ale notorietăţii - n-aş fi reuşit." Pentru că preocupările variate îi despart pentru multe ore, micul dejun de la ora 7.30 este sfânt. Se povestesc cele întâmplate, se mai dau pedepse celor mici, se fac planurile pentru duminicile de la Cornu, unde deţin o proprietate frumoasă, şi gata, fiecare la treaba lui. La prânz, mama vine acasă să supravegheze masa băieţilor - Andrei are 15 ani, Mihnea 8 - şi abia seara, dacă şansa le surâde - ceea ce acum se întâmplă din ce în ce mai rar - se regăsesc. Deşi sunt o familie remarcabil de unită, copiii au fost lăsaţi, îndemnaţi, să se dezvolte fiecare pe calea sa. Andrei este dotat cu o îndemânare excepţională şi o sensibili tate pe care şi-o exteriorizează rar şi cu greu. Mihnea este bun şi tandru, în schimb trece cu mai mare uşurinţă peste lucrurile neplăcute sau cele care nu-i convin - admo¬nestări, observaţii. Mamei îi place să citească cărţi noi de poezie şi reviste de grădinărit, dar timpul ei este însă foarte limitat şi regretă continuu tre¬cerea zilelor mereu prea scurte. Consideră că soţul ei este un politician cu profunde aptitudini de mediere a relaţiilor României cu alte ţări, dar care şi-a dezvoltat multiple abilităţi în alte domenii. E un om al acumulărilor solide, nu se jenează niciodată să întrebe ce nu ştie, este un partener de dialog plin de farmec şi savoare.
Când, cum spuneam, seara se întâmplă să fie acasă la o oră când băieţii nu dorm, Dana Năstase are întotdeauna grijă ca Andrei şi Mihnea să se afle în preajma tatălui, să simtă grija lui, să fie mândri de el şi să se şi răsfeţe, ca şi cum ar primi un dar neaşteptat. De altfel, Adrian Năstase consideră că băieţii unesc punctul de echilibru între libertatea şi iniţiativa ce le revin şi au un bun respect pentru regulile inerente vieţii de familie. Există între ei toţi o relaţie caldă şi directă, perfect sesizabilă când îi priveşti sau îi asculţi vorbind.

Casa, ca un refugiu preţios
Dana şi Adrian Năstase au o locuinţă superbă şi poate nu atât pentru că ea cuprinde lucruri de valoare indubitabilă, ci pentru armonia interiorului în care se reflectă de fapt, elocvent, dar subtil, armonia vieţii acestei familii în care fiecare îşi ocupă locul lui anume, în raporturi de colegialitate, dar cu accente paternaliste, bine temperate, însă ferme. încă de la intrare eşti întâmpinat de un hol care anunţă preţiozitatea casei, arme vechi, argintării, antichităţi, hărţi. în faţă -un salon tapiţat cu o catifea verde-albastru într-o nuanţă cum n-am mai întâlnit. Mobile vechi, tablouri de maeştri, lucruri descoperite recondiţionate, păstrate cu dragoste şi pricepere de-a lungul timpului. Alături, o bibliotecă bogată. „Eu şi soţia mea, spune domnul Năstase, avem pasiuni comune, literatura, filmul. Sunt şi diferenţe. Nu sunt convins că preocuparea, pasiunea mea, pentru politică este Intru totul agreată de ea. Sunt un mare iubitor de artă, îmi fac plăcere magazinele de antichităţi şi sunt chiar un colecţionar de astfel de obiecte. Ea este mai practică, mai eficientă, dar îmi este foarte adesea un bun consilier în achiziţiile mele din zona artei. Cred, aşa cum spuneam mai devreme, complementaritatea este de multe ori mai importantă pentru relaţiile
din interiorul unui cuplu decât similitudinile."
împreună, la Cornu, în livadă sau la fermă, împreună la spectacole, expoziţii şi manifestări mondene (mai rar), Daniela şi Adrian Năstase, Andrei şi Mihnea sunt acel fel de oameni pe care ţi-i doreşti prieteni şi ştii că vor răspunde acestei prietenii cu aceeaşi monedă a încrederii şi a ajutorului necondiţionat.

DANA:

Nimeni nu e sincer dacă nu recunoaşte că anii te schimbă. Părerea mea este că ceea ce s-a întâmplat cu noi s-a întâmplat în bine. Adrian era mai aspru, era exce¬siv preocupat de cărţi. Naşterea lui Andrei şi pe urmă a lui Mihnea a făcut din el un tată extraordinar, un om tandru şi nu vă pot spune cât de mult îşi iubeşte familia şi cât de altfel este el atunci când suntem împreună.

ADRIAN:

Pentru mulţi, anii îndelungaţi de căsătorie sunt echivalentul unei eroziuni a intensităţii sentimentului iniţial, şi în unele cazuri, acesta este şi adevărul. Alţii consideră că, de fapt, este o formă de maturizare a unei afecţiuni profunde şi eu fac parte din această a doua categorie. Cred că acum avem mai multe în comun, că ceea ce a fost la început a fructificat şi că, deşi mai calmă, relaţia noastră este mai temeinică.