Născut la 24 august 1950, în Piteşti. Absolvent al Facultăţii de Mecanică în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. S-a transferat, în 1976, la Baia Mare, unde a lucrat un an şi jumătate într-un institut de proiectare. Din septembrie 1978 a obţinut postul de asistent la Universitatea de Nord, unde a parcurs toate etapele, devenind conferenţiar, şef de catedră la disciplinele mecanice, membru în Senatul Universităţii. Şi-a obţinut doctoratul în Mecanică Tehnică. In 1993 a fost ales primar al municipiului Baia Mare, candidând ca independent, iar la alegerile locale din 1996 a obţinut al doilea mandat de primar, pe listele Partidului Naţional Liberal. Este preşedintele Federaţiei municipiilor din România, din care fac parte 89 de municipii. E căsătorit şi are două fete, Anca şi Andra.
E greu de contabilizat câte părţi bune sau rele are Cristian Anghel, primarul municipiului Baia Mare, dar o calitate o are sigur şi nu-i poate fi nicicum contestată: sociabilitatea. „Nu m-a înjurat lumea pe stradă, în schimb mi-au mulţumit mulţi oameni. N-am ridicat vocea la nimeni şi nimeni n-a ţipat la mine. Cred în carismă şi cred că o am." La o întrunire informală, unde ziaristul avea de urmărit frumuseţile locale care se luptau pentru titlul de Miss Maramureş 2000, Cristian Anghel a acceptat, spontan, să dăm o fugă până la reşedinţa proprie, de dragul de a vedea şi fotografia cele două pisici birmaneze pe care le divinizează. Doamna Dana Anghel, soţia primarului, avea, la ora aceea, casa plină de musafiri. Asta n-a împiedicat-o să ne poftească în casă şi, dintr-un flash-două, să încingem o discuţie fără imputări pentru edili, fără crize economice, fără plictiseală politică. Doar aşa ca la primar acasă.
Piteştean după locul naşterii, al copilăriei şi adolescenţei, Cristian Anghel a ajuns în Baia Mare din... lipsă de casă. Pe vremea aceea, vezi bine, nu era primar şi nici nu-i tre¬cuse pe la marginea minţii vreo idee în acest sens. Iar nevoia unei locuinţe era cu atât mai arzătoare, cu cât Cristian Anghel era proaspăt familist.
„Am cunoscut-o pe soţia mea în Bucureşti, în anul II de facultate. în anul V ne-am căsătorit şi am locuit într-un cămin de familişti doi ani şi jumătate. Am încercat să găsim casă în Capitală, nu s-a putut, la Piteşti am avut acelaşi rezultat, aşa încât am venit la Baia Mare, unde am avut nişte promisiuni care s-au şi concretizat. Am ajuns în Baia Mare cu toată averea mea adunată într-un microbuz - adică un frigider, un aragaz şi un televizor -, iar soţia mea a venit cu avionul, de mână cu fata cea mare - care avea atunci un an -, iar cu cea mică în... portofel." Mutarea la Baia Mare nu s-a făcut fără oarece regrete după Capitală -oraşul celor cinci ani de studenţie şi unde şi-a cunoscut viitoarea soţie. Cum s-au cunoscut? „Ea era prietena celui mai bun prieten al meu, tot piteştean, cu care jucam baschet. Ne-am cunoscut într-o discotecă, «303» se numea, am dansat o seară acolo, apoi am început să ieşim împreună, ne plimbam pe Splaiul Independenţei... Ţin minte că, într-o seară, la cantină, i-am mâncat desertul. Era griş cu lapte."
Să fi fost mâncarea preferată a viitorului primar sau vreo manifestare gurmandă? Doamna Anghel lămureşte dilema:
„Nu, dar era foarte autoritar. Altfel decât ceilalţi. Dacă voia ceva, apoi chiar obţinea. Asta m-a «întărâtat» foarte mult".
Orice căsătorie se face, de regulă, cu cântec. Cea dintre Cristian şi Dana Anghel a fost şi cu plimbări. „Ne-am căsătorit în civil la Baia Mare, iar nunta religioasă am făcut-o la Piteşti. Părinţii soţiei mele n-au aflat niciodată că noi am stat, cu acte în regulă, la un cămin de familişti din Bucureşti. Şi, Doamne, cât de drag îmi era Bucureştiul aşa cum era atunci!" - oftează doamna Anghel. Cristian Anghel n-a avut, până acum, timp să se plictisească. Cât despre hotărârea de a ajunge primar şi aventurile campaniei electorale, nu prea intră în tiparele manifestărilor politice.
„în campania din 1993 am aruncat fluturaşi electorali din avion. Una dintre aceste hârtiuţe a picat chiar în capul unui viceprimar, contracandidat al meu, care a scris în ziar că vrea să mă amendeze pentru că am făcut mizerie în oraş. M-am dus la cel care era responsabil cu salubritatea oraşului şi l-am întrebat: - Cât e amenda? - Un milion. - Bun, ia cinci milioane, că mai arunc fluturaşi de patru ori."
Şi, deoarece competiţia e mama câştigului, Cristian Anghel nu s-a mulţumit numai cu postul de primar al municipiului Baia Mare şi a ajuns, într-un anume fel, primar al. pri¬marilor.
„În 1996 s-au făcut alegeri pentru preşedinţia Federaţiei Primarilor de Municipiu. Preşedinte a fost ales Victor Ciorbea, iar eu eram vicepreşedinte. Apoi, dl Ciorbea a devenit primministru, Viorel Lis a rămas preşedintele interimar al federaţiei, iar în decembrie 1998, la Timişoara, s-au făcut din nou alegeri şi am ieşit eu preşedinte."
Acum, eu în ce parte joc?
Fost sportiv de performanţă fiind -„am jucat şase ani baschet în Divizia A, aveam 1,83 cm şi eram cel mai scund din echipă" -, Cristian Anghel a instituit o „întrecere" şi în rândul locuitorilor din oraşul pe care îl conduce. „Am deschis, în 10 ianuarie, ghişeele pentru plata taxelor şi, ca să evităm aglomeraţia din ziua limită de 15 martie, am instituit nişte premii: am premiat trei dintre plătitorii de taxe care şi-au achitat, în prima zi de încasări, obligaţiile pe anul 2000.
Apoi, din două în două săptămâni, am tras la sorţi şi am premiat alţi contribuabili."
Sportul i-a folosit domnului primar atât în ipostaza de competitor electoral, cât şi ca locatar de bloc. „De cele mai multe ori urc pe scări până la etajul şapte, pentru că nu merge liftul."
Şi, cum cetăţenii obişnuiţi bombăne primarul de toate cele care nu merg bine în oraş, un primar pe cine îşi varsă năduful?
„De multe ori, mă înjur singur, când dau cu maşina prin gropile din oraş. Atât doar că le-am învăţat şi mă mai ajută şi participarea la raliuri cu documentaţie complicată - un fel de orientare turistică, dar cu maşina şi unde trebuie să ghiceşti traseul." Raliuri la care participă şi doamna Anghel: „Odată, am luat o carte de trigonometrie ca să descifrez documentaţia la raliu".
Soţia primarului nu e numai co-pilot, ci şi partener de la distanţă la meciu -rile pe care le susţine FC Argeş Piteşti - echipa de suflet a domnului Anghel: „Veneam odată cu maşina de la Târgu Mureş şi mi-am sunat soţia de pe drum să-mi spună care-i scorul între FC Argeş şi FCM Braşov. Când mi-a spus că am luat gol în minutul 81 şi am pierdut cu 2-1, era să mor".
Cristian Anghel încinge o partidă de fotbal ori de câte ori are ocazia şi neapărat a doua zi de Revelion. „De 16 ani ne facem revelioanele la restaurant, vreo 60 de persoane, toţi suntem foarte buni prieteni. În prima zi din ianuarie avem turneu de fotbal. într-o iarnă am jucat afară, unul dintre noi a adus o damigeană cu vin, cu un furtun, şi cine bătea out-ul trebuia obligatoriu să tragă din damigeană. Şi se mai oprea câte unul în mijlocul terenului întrebând: Acum, eu în ce parte joc?"
Când a murit Sheila, am plâns
Cristian Anghel a reuşit să-şi păstreze prietenii, chiar dacă a ajuns într-o funcţie publică. Cu mari eforturi, încearcă să aibă o viaţă de familie normală, demers la care soţia sa are o mare contribuţie. Dana Anghel s-a ocupat cu amenajarea apartamentului de bloc în care locuieşte primarul din Baia Mare. Fără a fi specialist în decoraţiuni interioare, soţia primarului a impus o atmosferă mai altfel, mai caldă, mai apropiată, atipică, într-o locuinţă proiectată pentru a fi standard. Balconul transformat într-o prelungire a sufrageriei, tavan reconstruit pentru a avea profunzime, o bibliotecă unde, alături de multe, foarte multe cărţi, tronează cochilii de scoici. Decorul este întregit şi animat de Cookie şi Coolie, bir-manezele preaiubite de toată familia Anghel.
„Când a murit mama lor, Sheila, am plâns o zi întreagă." Şi, că tot veni vorba de dragoste, sufletul primarului din Baia Mare
este în întregime acaparat de cele două fete. Anca - „iubita lui tăticu', pentru că de la trei luni dormea cu mine în pat" - este plecată în Japonia pentru specializare în limba japoneză, iar Andra este studentă la Cluj, la Facultatea de Stomatologie. Doamna Anghel, după ce a intrat, alături de soţul său, cu toată credinţa şi puterea în cursa spre primărie, a înţeles că victoria îşi are privilegiile, dar şi părţile sale rele: „De când Cristi este primar, îmi lipseşte cel mai mult prezenţa lui lângă mine, acasă".