Clara Wagner

■ 1969, august 30 -S-a născut la Rennes;
■ Zodia: Fecioară;
■ 1992 - Absolvă Institutul de Studii Politice din Paris;
■ 1993 - Diplomă de studii aprofundate (DEA) despre ţările europene în tranziţie -liberalismul în România;
■ 1994-1995 - Chargée de mission, servicii culturale la Ambasada Franţei în România;
■ 1995-1997 - Adunarea Naţională; însărcinat cu probleme europene pe lângă vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru afaceri europene;
■ 1997-1999 - Ministerul Afacerilor Externe; consilier pe lângă ministrul cooperării şi al francofoniei;
■ 1999 - ataşat cultural la Ambasada Franţei în România şi director adjunct al Institutului Francez din Bucureşti.
■ Punctul forte: optimismul
■ Punctul slab: capacitatea de a fi ordonată
■ Autorii preferaţi: Beckett, Huymans, Flaubert
■ Poeţii preferaţi: Henri Michaux, Paul Celan.
■ Show-ul TV preferat: nu are
■ Actorii preferaţi: Al Pacino, Patrick Devers
■ Compozitorii preferaţi: Schubert, Rahmaninov, Mozart
■ Muzica „uşoară" preferată: muzica electronică (Vangelis, Jean Michel Jarre)
■ Publicaţii culturale preferate: Observatorul cultural, Dilema
■ Timp liber: dansul, gimnastica, bicicleta

Pe un fundal de muzică clasică - pus pentru a atenua zgomotul făcut de un grup de copii care repetă un program artistic în sala adiacentă de la etajul unu al Institutului Francez - avansez prima întrebare:
Ce merite trebuie să ai pentru a fi numit la conducerea unui Institut Francez din străinătate?
Parcursul pentru a accede în această funcţie este variat: poţi să ajungi aici via Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul de Externe, ori din rândul „independenţilor", totul potrivit unor calificări profesionale precise. Fireşte, ceea ce primează sunt meritele cultural-ştiinţifice ale candidaţilor.
Domnişoara Clara Wagner vorbeşte rar, îşi caută cu grijă cuvintele pentru a oferi răspunsuri cât mai precise, voind par -că să confere interlocutorului sentimentul că este mai matură decât cei 30 de ani pe care-i arată. Efortul dă roade.
Cine „administrează" afacerile Institutului Francez, Ministerul Educaţiei Naţionale sau Ministerul de Externe?
Ministerul de Externe. El face numirile, mai precis o direcţie a ministerului, intitulată Direcţia Generală pentru Cooperare Internaţională.
Cărui fapt se datorează opţiunea dumneavoastră pentru Institutul Francez?
Profesional vorbind, am făcut un doctorat în ştiinţe politice şi intenţionam să mă dedic cercetării ştiinţifice. Mi-am ales ca temă de studiu evoluţia, după 1989, a tinerelor democraţii din estul Europei. Mi-am luat, drept caz particular, România. Pentru asta am învăţat chiar limba română. Am urmat cursuri de limbă şi literatură la Institutul de Studii Orientale din Paris, unde, practic, poţi învăţa orice limbă din lume.
Vă mai amintiţi numele foştilor profesori de română?
Fireşte. Mai întâi ar trebui să-l menţionez pe universitarul ieşean Alexandru Călinescu, care a avut o puternică înrâurire intelectuală asupra mea, pe doamna Roman - o altă universitară decât soţia fostului premier - sau pe doamna Catherine Durandin, un nume de referinţă în domeniu.
Aţi învăţat româneşte fiindcă limba vă era necesară şi utilă în cadrul studiilor sau din curiozitate, din interes?
Puţin din toate. Oricum, există obligativitatea ca fiecare candidat să cunoască limba ţării pe care o studiază. în plus, trebuie ţinut cont că documentaţia în limba franceză - studii, ziare etc. - este insuficientă pentru a-ţi face o idee precisă despre tema aleasă. În cazul meu, era vorba despre liberalismul românesc, o temă fascinantă.
Câţi ani durează pregătirea unui doctorat?
În principiu, patru ani. în cazul meu lucrurile s-au complicat puţin, fiindcă după absolvirea institutului am primit mai multe oferte în domeniu. Astfel, am acceptat să lucrez pe probleme europene la Adunarea Naţională, iar mai apoi la Ministerul de Externe, pe dosare de cooperare. în fine, trebuie să precizez că - deşi pregătirea mea are o puternică dominantă politică -interesul cultural este foarte prezent atât prin pasiunea mea faţă de tot ce este cultural, cât şi datorită mediului familial în care am crescut, foarte marcat de tot ce înseamnă eveniment cultural, viaţă culturală. Părinţii mei, cu toate că nu se ocupă efectiv de cultură, sunt preocupaţi de tot ce înseamnă valorile ei spirituale, iar sora mea mai mică este pianistă profesionistă.
Vorbind despre evenimente culturale, în urmă cu ceva mai bine de o lună, la Institutul Francez s-a lansat o carte, un roman, în traducere, al tânărului prozator Alexandru Ecovoiu.
Da, este vorba chiar de al doilea roman al său în limba franceză, „Saludos", în traducerea lui Michel Wattremez, cel care a tradus şi Eminescu. Cartea s-a bucurat de un succes încurajator. De altfel, romanul a fost lansat şi în Franţa. Trebuie să precizez că am fost atrasă, practic, de când mă ştiu de literatura română. în bună măsură, interesul meu pentru România se datorează lecturilor mele din Cioran, Eliade, Ionescu, Rebreanu, Camil Petrescu şi Cezar Petres-cu, pentru a-i aminti doar pe aceştia. Nu fusesem niciodată în România, nu am cunoscut nici un român şi tot ce ştiam despre această ţară aflasem din lecturi. Ca să nu mai spun că, datorită surorii mele, fusesem aproape de muzica şi de muzicienii români: de Enescu, de Dinu Lipatti, de Radu Lupu - personalităţi care făceau parte integrantă din viaţa profesională a surorii mele şi la care am avut şi eu acces încă de adolescentă.
România mai este încă văzută ca o ţară exotică, demnă de pana unui Pierre Loti?
Nu pot să vorbesc în numele Franţei, dar, da, se poate afirma că România este o ţară care-i intrigă încă pe oameni. Continuă să existe un puternic element de fascinaţie, de atracţie... necunoscutul, nu? De altfel, foarte firesc, fiindcă Occidentul nu vă înţelege foarte bine, iar
lipsa de înţelegere creează mister. Pe de-o parte, România este o ţară îndepărtată, relativ izolată, la marginea Occidentului civilizat, iar pe de altă parte, dacă ne uităm bine, pe cine gă -sim în fruntea mişcării dadaiste? Un român. Iar la originile sculpturii moderne - tot un român, pe Brâncuşi, şi aşa mai departe. Ce-i drept, uneori se uită aceste date, şi altele, dar asta numai din raţiuni conjuncturale. Sunt convinsă că, o dată cu însănătoşirea economică a ţării dumneavoastră, artiştii români vor găsi şi acasă un mediu de dezvoltare propice dezvoltării talentului lor.
întrucât aveţi o bună perspectivă asupra fenomenului cultural-literar românesc, care este romancierul român contemporan cel mai bine cunoscut în acest moment în Franţa?
Aş spune Mircea Cărtăres-cu, autorul romanului „Orbitor", un scriitor destul de tradus în Franţa.
România a fost considerată sora mai mică a Franţei. Dumneavoastră simţiţi această înrudire?
Absolut, legăturile dintre ţările noastre, atât cele de natură istorică, precum şi cele culturale, sunt vizibile la tot pasul.
Nu aveţi, cumva, sentimentul că din acest punct de vedere România este tot mai puţin ceea ce era acum o jumătate de secol? Respectiv, că România, ca şi alte ţări, de altfel, intră tot mai mult sub noi influenţe culturale?
Cu siguranţă, însă România are dreptul de a alege. Cu toate astea, ea continuă să joace un rol important pe harta fran-cofoniei. Constat că un număr tot mai mare de români învaţă limba engleză; în acelaşi timp însă, interesul românilor faţă de Franţa şi de ceea ce reprezintă Franţa din punct de vedere cultural rămâne destul de ridicat. Faptul că multă lume învaţă engleza nu este neliniştitor. Influenţa anglo-saxonă, americană îndeosebi, este prezentă peste tot în lume, chiar şi în Franţa. Important este ca ţările noastre să rămână unite în materie de diversitate culturală, din acest punct de vedere avem aceleaşi interese. Apărarea valorilor culturale şi dreptul la diversitate culturală nu intră în conflict. O lume cu o singură viziune culturală este de neconceput şi nici nu este viabilă.
Cunoaşteţi limba engleză? Da.
întrebarea este: aţi învăţat engleza din curiozitate sau fiindcă aveţi sentimentul că franceza nu este suficient de răspândită pentru a vă simţi confortabil oriunde în lume?
Dacă vrei să faci ocolul pământului, engleza este oricum mai utilă. In rest, franceza continuă să deţină un loc important în preferinţele lingvistice ale oamenilor, deşi, trebuie să recunoaştem, nu avem chiar cele mai bune sisteme de predare a limbilor străine.
Franţa îşi ia, totuşi, anumite măsuri de siguranţă împotriva asaltului lingvistic din partea anglofoniei.
Este adevărat, vă referiţi la Legea din 1993, dacă nu mă înşel, care interzice folosirea în exces a termenilor străini acolo unde există un corespondent în franceză. Bănuiesc, la asta vă referiţi... Măsura nu s-a dovedit prea eficace.
Franţa se apără...
Mă deranjează termenul „se apără"...
De ce, şi Du Bellay l-a folosit în „Defense et illustration de la langue française... "
Ei, da, eu prefer termenul de „promovare" sau ceva asemănător, fiindcă a te apăra înseamnă deja a fi atacat.
Urmăresc în fiecare zi emisiunea matinală a postului TV5 şi am observat că, mai în glumă, mai în serios, cu umor, cu o anumită doză de ironie, se atrage atenţia de fiecare dată când se insinuează vreun termen străin.
Engleza este prima limbă străină în Franţa, dar oamenii, în genere, rămân destul de îndrăgostiţi de limba lor maternă.
De când sunteţi în România?
De un an şi jumătate. Mai am doi ani şi jumătate.
S-ar putea spune că ce-a fost mai greu, respectiv acomodarea, a trecut. Exact.
Duceţi dorul Franţei?
Da, însă asta nu înseamnă că mă simt depeizată în România. Mă rog, nu total depeizată. Ceea ce apreciez la România este că aici mai există suficient mister, lucruri pe care le descopăr, pe care încă nu le cunosc, şi asta mi se pare foarte bine.
Mergeţi des în Franţa?
Da, la fiecare trei-patru luni. îmi lipsesc familia şi oferta culturală a Parisului - care este enormă.
Aveţi prieteni români?
Mulţi. Nu trăiesc ca o prinţesă între zidurile ambasadei, dacă asta vreţi să ştiţi.
Aţi făcut şcoala la Paris?
Am venit la Paris când aveam 17 ani, după terminarea liceului. Am locuit cu părinţii la Rennes, o mică localitate bretonă, la vreo 350 km de Capitală.
Aveţi multe amintiri din această perioadă?
Pot spune că am avut o co -pilărie lipsită de griji. Oraşul era un centru universitar tânăr, dinamic. Pe urmă, familia mea era foarte unită, părinţii ne-au sprijinit pe sora mea şi pe mine, atât în ceea ce priveşte studiile, cât şi în materie de călătorii, de activităţi extraşcolare. Dar când ajungi la Paris, la 17 ani, uiţi foarte repede ce s-a întâmplat înainte. Astăzi, sora mea şi cu mine am fi incapabile să ne întoarcem să trăim în provincie, o dată ce am respirat aerul capitalei. în plus, în Franţa, diferenţa dintre Paris şi restul ţării este în -că foarte mare. Oricum, continuăm să mergem în Bretania, unde avem o casă de vacanţă, fiindcă este o regiune foarte frumoasă, puţin sălbatică, nu ca în Sud, unde totul este destul de comercial, de turistic. în Breta-nia, lumina are o calitate specială, are o prospeţime pe care nu o găseşti în sud.
Ce se va întâmpla după trecerea termenului de patru ani?
încă nu ştiu. „Construcţia" este ceva mai complicată. în principiu, aş putea continua pe aceeaşi linie sau să mă întorc în Ministerul de Externe. Dar mai există un aspect, de natură personală. Prietenul meu este şi el la Bucureşti. A fost destul de greu să găsim un post pentru amândoi în aceeaşi ţară.

Institutul Francez

■ 1909 - A fost fondat Institutul Francez. „Părinţii" spirituali: Ion Cantacuzino, Henri Focillon şi Mario Roques. Aici a locuit o vreme Roland Barthes;
■ 1949 - Institutul a fost închis în urma presiunilor regimului comunist;
■ 1965 - Institutul şi-a redeschis porţile sub numele de Biblioteca Franceză;
■ 1990 - Institutul şi-a reluat vechea denumire, devenind rapid unul dintre cele mai importante centre culturale străine la Bucureşti.
 

Servicii:
■ Mediateca - Centrul de resurse despre Franţa contemporană. Primeşte anual peste 130.000 de vizitatori, 5.400 de aderenţi. Baza de date numără peste 36.000 de documente în limba franceză, accesibile în curând şi pe Internet. De asemenea, mediateca mai pune la dispoziţie 100 de periodice, jurnale şi reviste şi peste 100 de CDROM-uri pot fi consultate în incinta bibliotecii. Biblioteca Institutului Francez este frecventată zilnic de peste 5.000 de vizitatori, care au la dispoziţie peste 25.000 de cărţi şi 90 de titluri din periodice din toate domeniile.
■ Cursuri de limba franceză. Anual, aproximativ 2.500 de persoane se înscriu la cursurile de limba franceză, susţinute de o echipă de 50 de profesori români şi francezi.
■ Acţiunea culturală. Biroul organizează diverse activităţi: filme, concerte, spectacole de teatru, balet, conferinţe etc.
■ Sala de spectacole „Elvira Popescu", le Bistro, Cyber Space.