Cu o floare nu se face primăvară. Cu o seră de flori însă, aproape incredibil, poţi să devii miliardar. Afirmaţia ar părea hazardată celor care ştiu câte ceva despre dezastrul serelor din România: în momentul de faţă nu mai funcţionează nici 10% din serele calde care existau înainte de 1989. Aşa încât pare firesc să tragi concluzia că serele nu pot produce altceva decât pagubă. Şi totuşi, SC TOTEXIM SRL contrazice această afirmaţie, intrată deja în cea mai neagră banalitate.
în 1989, Constantin Rusu era unul dintre cei mai tineri directori generali din Ministerul Agriculturii. Pe atunci, pentru cei mai mulţi, cariera de funcţionar superior în domeniul agricol părea o gură de rai. Salariul era bun, iar portbagajul se încărca singur cu de toate. în primăvara lui 1990, Constantin Rusu şi-a dat însă demisia din minister, pentru ca - spune el -„să nu mai stea cu mâna întinsă la bugetul statului".
Pe vremea aceea, toată lumea făcea comerţ. înfloreau zilnic buticuri la fiecare colţ de stradă. Proaspătul întreprinză -tor Rusu s-a gândit să construiască chioşcuri de tablă pe care să le vândă noilor negustori. Afacerea i-a mers bine, vreun an. Când a simţit că „scârţâie", Constantin Rusu a găsit o nouă idee: a fondat ROMAGRA SA. Noua societate şi-a format repede un lanţ de magazine alimentare în toată ţara. Capitalul era, în cea mai mare parte, stră -in. Asociaţii români erau, toţi, oameni de meserie, cu experienţă şi relaţii în lumea producţiei agroalimentare. „Ca de fiecare dată când intru într-o afacere, îmi doream ca ROM-AGRA să fie ultimul loc de muncă. N-a fost să fie. Au apărut neînţelegeri cu acţionarii majoritari străini şi... am plecat", îşi reaminteşte domnul Rusu. împreună cu un alt grup de oameni de afaceri, de data aceasta din Israel, a înfiinţat societatea MTIL-ROM, firmă cu un domeniu vast de activitate, al cărei director general-a fost timp de cinci ani. în această perioadă, prin MTIL-ROM, a adus şi lansat pe piaţa românească cunoscuta companie KODAK. „Noi am deschis la Bucureşti primele centre de developare şi copiere rapidă a filmelor Kodak. Dacă vă aduceţi aminte, a fost o noutate absolută. Totul se executa automat, pe calculator. Acum, lumea s-a obişnuit cu ele şi nu mai pare la fel de spectaculos." Tot cei de
la MTIL-ROM au adus pe piaţa noastră tehnologia de irigat prin picurare, folosită astăzi pe scară largă. „Afacerea a mers excelent. Dar, în 1995, din motive ce priveau strategia de lucru, am vândut acţiunile şi mi-am părăsit asociaţii", îşi aminteşte domnul Rusu.
Aşa cum se vede, interlocutorul a colindat prin câteva firme. Pare a fi o replică fidelă a „Baladei chiriaşului grăbit...". „Da, am lucrat în mai multe locuri - spune el. De fapt, am început multe afaceri, pe care le-am lăsat în stare de prosperitate. Eu am avut întotdeauna o fire de om independent. Dacă am simţit că cineva nu mă lasă să mă exprim, să fiu eu însumi, am preferat să plec." Aşa a ajuns director general în grupul de firme CIBELA. Aici a coordonat activitatea de industrie a conservelor de legume şi fructe. Părea o afacere bună şi, în plus, revenise la o muncă mai apropiată de specializarea sa de inginer horticultor. După un an, Constantin Rusu a plecat şi de acolo. Probabil a intuit că „marele om de afaceri" care era proprietarul firmei făcea parte din categoria „miliardarilor de carton" sau chiar sfârşitul penal al grupului CIBELA.
După această nouă experienţă nereuşită, a decis să-şi deschidă o firmă al cărei asociat unic să fie el însuşi. Şi să se ocupe de ce ştie mai bine, horticultura. Aşa a apărut TOTEXIM SRL, societate profilată la început pe servicii pentru sectorul horticol şi, mai nou (de circa jumătate de an), pe producţia de legume, flori şi plante pentru parcuri şi grădini. „întotdeauna mi-am dorit să devin fermier. Aş fi făcut acest lucru mai devreme, însă n-am avut pământ. în toamna trecută, când mi s-a ivit această posibilitate, am valorificat-o."
în septembrie 2000, TOTE-XIM a preluat în asociere în participaţiune cu Staţiunea de Cercetări Pomicole Băneasa un hectar de sere calde, 0,5 hectare de sere neîncălzite şi aproximativ 2,5 hectare de teren liber. Deci, nici terenul şi nici serele nu sunt proprietatea lui Constantin Rusu. în momentul preluării, în toamna trecută, aceste suprafeţe se aflau într-o stare de semiabandon: „Am preluat exploatarea acestor sere, chiar dacă ştiam că au un grad de îndatorare mai mare decât al majorităţii serelor din ţară. Datoriile depăşeau 1,5 miliarde de lei, 90% din ele reprezentând consumul de gaz şi electricitate neplătit. M-am oferit să preiau ferma, inclusiv datoriile", spune domnul Rusu. în afara debitelor, în baza contractului, TOTEXIM urmează să mai plătească o redevanţă anuală de 300 milioane de lei, timp de 20 ani, cu clauză de indexare la cursul dolarului.
Imediat după preluarea fermei de la Băneasa, firma domnului Constantin Rusu a cheltuit, în timp foarte scurt, circa 250 milioane de lei. Nu pentru investiţii în ceea ce am numi „retehnologizare", ci pur şi simplu în reparaţii şi amenajări curente: a fost completat acoperişul de sticlă acolo unde se spărsese, a fost reabilitată instalaţia de încălzire şi cea de apă pentru irigat etc. Despre investiţiile adevărate, cele scumpe, va fi vorba abia după încheierea primului ciclu complet de producţie, probabil în toamnă, când domnul Rusu speră să monteze o nouă centrală termică, superperfor-mantă, la nivelul celor mai bune din Europa. „Cine ştie situaţia serelor din România ar spune că este o aventură faptul că bag banii într-o suprafaţă atât de mică şi care nici măcar nu este a mea. Conform contractului de asociere cu Staţiunea de la Băneasa, toate investiţiile pe care le fac rămân proprietarului de teren după expirarea contractului. Dar eu mi-am făcut calcule amănunţite. Ştiu aproape la centimă cât pot să cheltuiesc şi cât trebuie să câştig", afirmă interlocutorul meu. Patronul de la TO-TEXIM nu teoretizează „situaţia din agricultură", dar nu poate să nu constate că, la Băneasa, pe suprafaţa pe care o lucrează el acum, se producea absolut după ureche, fără vreun studiu de piaţă şi fără nici o legătură cu comanda socială. Ceea ce el a făcut în şase luni a fost să reorienteze producţia în funcţie de cerere şi de profit. De exemplu, a extins cultura de streliţia şi a ajuns rapid cel mai important producător din Bucureşti şi printre primii din ţară. Streliţia este o plantă cu tijă foarte înaltă, cu cioc lung, ca de barză, şi o superbă creastă portocalie. I se mai spune „Pasărea Paradisului". Este de origine tropicală, dar cea mai mare răspândire o are în Africa de Sud. Pentru români reprezintă o plantă exotică, foarte solicitată de piaţă, în ciuda preţului ridicat, care poate ajunge şi la trei dolari firul. „Surprinzător, am constatat că la noi se vând mai bine florile scumpe decât cele ieftine." Afirmaţia domnului Rusu pare paradoxală şi simte nevoia să o explice: „Nu am avut nici o dificultate în vânzarea a circa 10.000 fire de streliţia, cu 35.000-40.000 lei fiecare, dar nu am putut vinde toate crizantemele sau lalelele, care sunt foarte ieftine, preţul lor fiind în mod curent 1.000 de lei la poarta firmei". De altfel, piaţa românească este acoperită în proporţie de peste 90% cu flori din import. Tocmai de aceea, producţia de flori şi plante ornamentale a firmei este axată pe specii exotice, cele mai solicitate: diferite specii de flori şi arbuşti cu valoare decorativă. Constantin Rusu a organizat pe un hectar şi jumătate o mică Olandă.
El are 85 de soiuri de trandafiri, 64 de soiuri de lalele (o gamă completă de culori, de la alb la negru, dar şi soiuri multicolore ori cu floare atipică) -fiind, la ora actuală, cel mai bogat sortiment cultivat în vreo seră din ţară. De asemenea, în fermă s-a constituit un nucleu de plante decorative originare din Franţa, cu denumiri exotice, fără corespondent în lim -ba română, pe care a început să le înmulţească. Peste doi ani, când vor fi comercializate, „bougainvilee" or „abutillon" vor schimba coloritul interioarelor şi al grădinilor noastre.
Patronul are liber o jumătate de zi pe săptămâna
Veniturile obţinute dintr-o astfel de afacere sunt surprinzător de mari, ţinând cont de suprafaţa mică de sere pe care firma o deţine. Anul acesta, producţia vândută va depăşi două miliarde de lei, iar estimările pentru anul 2003 indică cinci miliarde. Efortul depus este însă pe măsura câştigului. „în seră - spune domnul Rusu -eu îmi încep programul imediat ce am ieşit." Cu alte cuvinte, permanent. „într-o săptămână de lucru, nu-mi pot permite să-mi iau liber mai mult de o jumătate de zi, duminica după-amiază." De altfel, când l-am vizitat pe Constantin Rusu, l-am găsit în sere şi, după cum era îmbrăcat, n-aş fi zis că omul din faţa mea are o vilă în cartierul de lux de la Băneasa şi semnează ordine de plată de sute de milioane din propriul său cont din bancă. „Activitatea aceasta m-a făcut ca, în ultima jumătate de an, să dau jos multe kilograme, aşa că, în vara aceasta, ar trebui să-mi modific toate hainele. Am scăpat şi de grija televizorului, pentru că adorm imediat ce ajung acasă. Să nu se înţeleagă însă că sunt o persoană epuizată, pentru că mă simt foarte bine. Sunt propriul meu stăpân - spune domnul Rusu. Hotărârile - bune sau rele - sunt ale mele. Nu pot da vina pe nimeni în cazul vreunui eşec. Avantajul pe care îl am este acela că îmi fac meseria pe care o ştiu cel mai bine, cea de horticultor. Riscul falimentului este extrem de mic. Mai trebuie să recunosc că, după 1990, am acumulat ceva experienţă în domeniul afacerilor, ceea ce îmi prinde extrem de bine acum. Sunt şi director de firmă, şi tehnolog, şi om de afaceri, dar şi salahor.