Din colecția - Lecția Japoneză - de Angela Craciun
Toyota Motor Corporation, a treia companie, pe plan mondial, în producţia de automobile, după General Motors şi Ford, oferă o paletă bogată de modele, de la minivehicule la camioane, în anul 2001, totalul vânzărilor purtând marca Toyota şi Lexus, împreună cu produsele auto Daihatsu şi Hino au însumat nu mai puţin de 5,94 milioane de unităţi.
În martie 2002, în afară de cele 12 companii producătoare poprii din Japonia, Toyota deţinea 54 dc fabrici în 27 de ţări, cu un personal care număra 246 700 de salariaţi în întreaga lume şi-şi desfăcea produsele în nu mai puţin de 160 de ţări şi de regiuni ale globului. Gama produselor include, în afară de automobile, echipamente de comunicaţii, case prefabricate şi bărci de agrement. „Nu este exagerat, susţine Fujio Cho, preşedintele companiei Toyota, să afirmăm că secolul 20 a fost secolul automobilului. În ultima parte a secolului trecut, am fost martorii naşterii unor probleme dc mediu pe plan global, cum sunt efectul de seră şi conservarea resurselor naturale. Este în afară de orice dubiu faptul că automobilul a fost unul dintre elementele care au avut impact asupra pământului. Trebuie să fim conştienţi de acest fapt şi să facem eforturi să creăm prin toate mijloacele un echilibru armonios." Ceea ce-şi propune Toyota, aşadar, este mai mult decât un automobil performant, la modul general, este începutul unui început. „Este un vis mai luminos pentru mâine". Cu alte cuvinte, „Maşini mai verzi, fabrici mai verzi, o planetă mai verde."
Un element cheie în evoluţia companiei o reprezintă orientarea către tehnologia hibridă, orientare care se află în deplină armonie cu filozofia companiei de a dezvolta tehnologii ecologice, ceea ce se traduce prin formula „automobilul potrivit pentru locul potrivit, la momentul potrivit". Sintagma „tehnologie ecologica" acoperă, de fapt, o gamă largă de moduri de abordare a problemei. Strategiile ecologice ale companiei variază în funcţie de considerente ca gradul în care automobilele au penetrat o societate, de maturitatea pieţii respective, şi starea energetică a infrastructurii ei. Din această perspectivă, punctele forte ale tehnologiei ecologice promovate de Toyota se bazează pe sistemele hibride. O tehnologie revoluţionară permite vehiculelor hibride să administreze într-un mod superior energia, cu o eficienţă sporită a combustibilului, cu emisii de gaze toxice scăzute şi înalte performanţe pe şosea. Un astfel de tip de automobil este Prius.
Toyota/Hino au produs primul autobuz hibrid pe benzină şi electrieitate destinat şoselelor nipone. Anul trecut, Prius a depăşit pragul de 100 000 de unităţi, pe plan mondial, începând din 1997. când s-a produs în Japonia, pentru prima oară în lume, un automobil hibrid destinat pieţii. Prius nu a încetat să câştige noi şi noi partizani. După lansarea în America de Nord şi Europa, din 2002. Toyota şi-a lărgit piaţa în peste 20 de ţări şi de regiuni ale lumii. Potrivit calculelor, cele 100 000 de unităţi vândute deja economisesc aproximativ 20-20.000 de kilolitri de combustibil anual, o scădere cu 50-70.000 de tone a bioxidului de carbon evacuat în condiţii normale - având în vedere că un Prius consumă cam jumătate din combustibilul necesar funcţionării unui automobil pe benzină de aceasi capacitate şi rulează anual 6-10.000 km. Modelul Toyota Prius, automobilul hibrid. în premieră mondială care foloseşte benzină şi electricitate a reprezentat un veritabil succes. De asemenea, Toyota împreună cu Hino au pus la punct un nou tip de autobuz hibrid, autorizat să circule pe şoselele publice. Cu prilejul întrunirii la vârf de la Johannnesburg, Toyota a prezentat minidubiţa Estima Hybrid care funcţionează pe benzină şi electricitate. în septembrie 2002, s-a semnat un contract potrivit căruia Toyota s-a angajat să furnizeze fabricii Nissan, care fabrică automobile pentru piaţa americană, componente de sistem hibrid. Cele două companii auto speră să atingă un volum de aproximativ 100.000 de unităţi într-o perioadă de cinci ani, în perspectiva prelungirii acestui parteneriat pentru următorii zece ani. Toyota crede ferm în crearea şi promovarea unor tehnologii în acord cu mediul înconjurător, inclusiv sisteme hibride, disponibile la cerere şi altor companii.
Un element cheie al filosofiei promovate de Toyota este globalizarea. Compania consideră că misiunea ei este să dea tuturor oamenilor, din toate colţurile lumii, automobile de calitate, accesibile din punctul de vedere al preţului şi atractive estetic. Credinţa în acest principiu constituie principala forţă a politicii sale în materie de globalizare. Acum. ni se spune, este momentul când Toyota schimbă viteza, apăsând pe accelerator.
În 2002, au ieşit pe porţile fabricii Toyota din Kentucky un număr record de 10 milioane de maşini. Evenimentul a fost sărbătorit în America printr-o serie de festivităţi care au marcat deopotrivă 15 ani şi 10 luni de când a fost fabricat primul autorism marca Toyota, o Corolla FX, produsă în America, în septembrie 1986, într-o întreprindere joint-venture cu General Motors din California. Tipurile de automobile fabricate în prezent în Statele Unite sunt: Avalon. Camry, Corolla, Matrix, Sienna, Solara, Sequoia, Tacoma, Tundra, Voltz si GM Pontiac Vibe. începând din toamna lui 2003, la fabrica Toyota Motor Manufacturing din Canada care-şi va spori până atunci capacitatea până la 250.000 de unităţi se va produce tipul Lexus RX300. Dacă adăugăm şi unităţile de producţie din Tijuana, Mexic, şi Baja California, Toyota va avea capacitatea să fabrice, în 2005, 1,5 milioane de autoturisme si camioane.
Anul trecut, preşedintele chinez al grupului China FAW Zhu Yanfeng şi preşedintele Toyota Fujio Cho au semnat un acord pentru a se stabili strategia unei cooperări pe termen lung. Astfel, până în 2010, se anticipează că se vor vinde 300-400.000 de vehicule anual. Pentru atingerea acestui ţel se vor fabrica trei tipuri de vehicule: mini, sedan de lux medium/mari şi vehicule sport. Anul trecut în septembrie. China şi Japonia au sărbătorit 30 de ani de la normalizarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Toyota are în plan să construiască o fabrică în Polonia care să producă motoare Diesel de 2 litri, la începutul anului 2005, pentru autoturismul marca Corolla fabricat în Turcia, şi tipurile Corolla şi Avensis made in Marea Britanie. Noua fabrică va avea o capacitate de producţie de 120.000 de unităţi / an care va răspunde unor cereri sporite de motoare Diesel.
Acestea sunt doar câteva repere, sperăm sugestive, pentru istoria şi performanţele unei companii fondate în 1937, de Sakichi Toyoda, inventatorul... războiului de ţesut automat!
Realizat de : Angela Craciun


Reţele afiliate & linkuri externe
GROP
Ar-Thema International
website oficial
Ar-Data
website oficial
Revista Indigo
website oficial
Eurolat
website oficial
ORGANIZAŢII
OMM
website oficial
ACAP
website oficial
Mouvement 4P
website oficial
VALEA LOAREI
Château de la Huardiére
website oficial
Château de la Huardiére
Wikipedia - română
EVENIMENTE
Diamonds Ball
website oficial
Diamond Cinema
website oficial
PERSONAL
Angela Craciun
website oficial
Angela Craciun
blog
Angela Craciun
Wikipedia - română